Denis Drăguș, atacantul român în vârstă de 24 de ani de la Standard Liege, ar putea ajunge, în cele din urmă, la Rapid.
Deși, în urmă cu câteva zile, Denis Drăguș l-a alăturat lotului lui Standard Liege în cantonamentul din Olanda și a și evoluat în meciul amical cu AZ Alkmaar, viitorul românului pare că nu este în Belgia.
Presa din Belgia susține că antrenorul lui Standard Liege, Carl Hoefkens, nu se va baza pe Denis Drăguș în următorul sezon.
„Deși au intrat în meciul cu AZ Alkmaar, Denis Drăguș și Osher Davida par, în acest moment, să nu facă parte din planurile lui Carl Hoefkens, chiar dacă vor mai avea șanse de a juca până la finalul stagiului de pregătire”, a notat publicația belgiană La Derniere Heure.
Victor Angelescu, acționar minoritar la Rapid, a vorbit despre interesul pentru Denis Drăguș.
„Sperăm să iasă ceva cu Drăguș. Până miercuri, mi-e greu să cred, dar mai e foarte mult timp până la închiderea perioadei de transferuri. Sperăm să mai realizăm 1-2 transferuri până la reunire. Cred că am transferat destul de bine până acum. Drăguș poate fi bun şi pentru echipa naţională. Standard doreşte să-l vândă, noi dacă-l vom lua, îl vom cumpăra. Noi avem mai multe discuţii, dar să vedem cu cine vom încheia. Avem pentru fiecare o opţiune de rezervă”, spunea Victor Angelescu, în urmă cu o lună.
Cotat la 1.4 milioane de euro de către Transfermarkt, Denis Drăguș a jucat cinci meciuri pentru Genoa în sezonul trecut din Serie B, după ce în prima parte a stagiunii, înainte de a fi împrumutat, a jucat 19 meciuri pentru Standard Liege în prima ligă a Belgiei și a marcat patru goluri în campionat.
Denis Drăguș a plecat din România în vara anului 2019, când Standard Liege a plătit către FC Viitorul (actuala Farul Constanța) suma de 1.8 milioane de euro.
În septembrie 2020, belgienii l-au împrumutat la Crotone, pentru un sezon, iar apoi a jucat un an și jumătate la Standard Liege. Ulterior, a fost din nou împrumutat, la Genoa, în ianuarie 2023.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER